Mă uit în jur şi pot să simt: iubesc, mă pot bucura de viaţă, îmi place să fac fotografii şi văd cu drag un răsărit de soare. Citesc şi înţeleg ce citesc, pot să reţin ceva ce îmi place sau trebuie să reţin. Alteori ma întristez dacă văd că cineva suferă sau dacă se întâmplă ceva ce consider nedrept. Dar toate astea au ceva în comun: pot să simt toate astea şi sunt conştientă de ceea ce simt.

Până acum am luat asta ca pe ceva normal şi universal valabil. Nu realizam că, de fapt, este un cadou. Unul imens. Pentru că o persoană care nu mai simte e goală pe dinăuntru. Pot cel mult să sufere. Tot un sentiment, dar unul negativ, care nu va fi niciodată urmat de bucurie sau fericire. Şi golul lor nu se umple cu nimic.

Imaginaţi-vă cum ar fi ca nimic din ce vă bucură sau vă încălzeşte sufletul acum să nu mai existe pentru voi. O moarte lentă a sufletului. Şi cei mai nefericiţi sunt cei care incă mai au o farâmă de luciditate şi realizează declinul.

Data viitoare când mai faceţi ceva ce vă umple şi încălzeşte sufletul, vă rog frumos conştientizaţi ce se întâmplă şi savuraţi fiecare moment. Merită. Fiţi în continuare frumoşi şi sănătoşi! Vă pup pe toţi!

Ceva de ascultat.