S-a mai sfârşit o zi. Una lungă, obositoare, cu multe cursuri (de la 8 la 18, aşa spune orarul). Deci lungă. Şi plictisitoare pe alocuri. Sau cel puţin în teorie.

Pentru că, uneori, totul se desfăşoară altfel decât în planuri şi orare. Un profesor are prea multe poveşti de spus şi ne mănâncă pauza. Astfel, singurul mod în care pot să returnez o carte la bibliotecă este să lipsesc la un curs-maraton de 4 ore (de fapt, două cursuri la aceeaşi materie, puse unul după altul, dar ce mai contează acum?). Şi ce aş putea să fac dacă Destinul îmi oferă brusc 4 ore libere? Pot să mă împotrivesc, să spun nu? Evident că nu, am mers acasă🙂

De ce am scris asta? Pentru ca acum 24 de ore făceam planuri şi calculam că o sa fim departe unul de altul mai mult de 24 de ore, Vlad urmând să lucreze noaptea asta. Ar fi fost cea mai mare perioadă în care suntem amândoi în aproximativ aceeaşi zonă (tot Cluj e şi Nokia :P) şi nu ne vedem sau nu vorbim deloc.

Dar cineva, acolo sus, a avut grijă să nu fie aşa. Pentru că ne doream asta amândoi. Pentru tine, dragul meu. Te iubesc!