Caut de ceva vreme un lunch box. De fapt, căutam. Că acum am găsit. Dar câte confuzii cu denumirea… Lunch box e (am aflat şi eu de curând) şi numele nu ştiu cărui restaurant sau ceva asemănător. Nu ştiu şi nu-mi pasă, de altfel. E diferit faţă de ceea ce căutam eu.

Ce voiam (şi am şi luat ieri) era, de fapt, un recipient pentru luat mâncărică de acasă, ca nu cumva să cheltui banii pe prânzuri nesănătoase şi cu un potenţial gust nasol. Cu alte cuvinte, o caserolă mai specială pentru pacheţelul pe care ar trebui să-l ia fiecare cu el când are o zi lungă şi nu are unde să mănânce sănătos şi sigur.

Asta este  varianta de lunch box pe care mi-am luat-o eu, dar mai sunt şi altele:

 

 

 

 

Două compartimente suprapuse, din care unul (cel de deasupra), compartimentat. Cel „întreg” e pentru sandwich-uri, teoretic. Dar merge foarte bine pusă şi mâncare gătită sau o garnitură de legume, orez, paste. Iar cel împărţit e pentru salate, ceva în completarea garniturilor… Sky is the limit🙂

Merită să investiţi în aşa ceva. Eu am probat trăznaia astăzi şi mi-a plăcut la nebunie invenţia.