Sunt din ce în ce mai întâlniţi „prietenii cu beneficii”, dacă pot să spun aşa. Sau, mai bine spus, prietenii pentru beneficii, pentru că numai unii au de câştigat uneori. Adică sunt acolo atât timp cât au şi ei ceva de câştigat, şi asta nu numai material. Avantajele sunt multe: influenţă, diferite mici servicii, uneori doar un bandaj, cineva care să le ţină de urât până trece o anumită perioadă urâtă din viaţa lor, în care sunt singuri.

Dar parcă să ai pe cineva care te vrea acolo pentru că se simte singur şi gol nu e aşa de rău, nu? Oare? E rău în mpmentul în care acea persoană absoarbe energia vitală a „prietenului”, îi ocupă timpul, canapeaua, viaţa. Şi trăieşte ca un parazit până în momentul în care începe să i se pretindă ceva. Nu cu răutate. Dar cel care l-a susţinut are, la rândul lui, o perioadă grea. Şi are nevoie de un umăr şi două braţe calde care să îl primească sincer, fără să judece. Atunci, parazitul dispare.

Brusc, prietenul care l-a susţinut până atunci e un egoist care se gândeşte numai la el, care se plânge fără să ţină cont că cei din jurul lui suferă. Nu mai contează nopţile, zilele, încercările celuilalt de a ajuta fără reproşuri şi judecăţi. Contează doar că prietenul are acum nevoie de ajutor şi nu mai poate suţine o altă persoană dedicându-i-se total, fără a lăsa nimic pentru propriul suflet. Aşa că nu mai valorează nimic.

Propun să facem ceva: să ne testăm bine prietenii înainte de a ne dedica lor. Pentru că deşi oamenii care nu ne merită atenţia şi înţelegerease autoexclud din vieţile noastre, până fac asta dărâmă vise şi calcă în picioare suflete. Hai să le arătăm căldura şi lumina, dar să nu-i lăsăm să intre cu bocancii plini de noroi în cămara sufletului.

Vă sărut! Aveţi grijă de voi şi nu lăsaţi pe nimeni să vă calce sufletele în picioare!.