De vreo două zile citesc un nou blog: Japonia, departe, aproape. Evident, este vorba despre Japonia.

Nu mă pot opri din citit, deşi trebuie, pentru că mai am şi altceva de făcut. De aici am aflat că mai sunt oameni mândri să fie „fraieri”. Adică oameni cu suflet bun, care vorbesc frumos, literar şi scriu corect chiar şi pe messenger. Aceşti fraieri şi cer scuze, spun „Mulţumesc”, „Vă rog frumos” fără să considere asta ceva ruşinos sau înjositor. Dimpotrivă consideră că este ceva normal să mulţumeşti sau să vorbeşti frumos cu cei din jur, oricine ar fi ei.

Dragii mei, sunt mândră că sunt „fraieră”. Şi nici nu vreau să mă schim în privinţa asta. Las „şmecheraşii” să se comporte  să vorbească „cul”. Nu-mi trebuie aşa ceva.

Pupici mulţi vouă, celor care ştiu că apreciaţi sinceritatea, politeţea, o limbă vorbită corect, bunele maniere.