În general, oamenii merg la medicul de familie pentru diferite probleme. Ba un consult că vor să ştie ce se mai întâmplă cu ei, ba o adeverinţă, o reţetă, un tratament. Unii merg pentru că sunt prea singuri şi nu au pe cineva cu care să mai schimbe câteva cuvinte. Dar tot aici se pot întâlni extrem de mulţi oameni inconştienţi, nepăsători sau chiar retardaţi de-a binelea. Toţi trebuie trataţi, dar unii dau pe dinafară…

Primul caz

Femeie, trecută bine de 40 de ani. Nici o problemă asta. Se prezintă pentru o adeverinţă cum că este aptă de muncă – lucra ca asistent social. Nimic deosebit până acum. Totuşi, ce e greşit în a vrea să ai grijă de alţi oameni? Nimic, dacă eşti responsabil. Numai că „doamna” în cauză avea numeroase internări pentru etilism cronic. Adică era o extrem de bună prietenă cu alcoolul. Atât de bună încât şi atunci când a solicitat adeverinţa care ar fi trebuit să demonstreze că e aptă de muncă duhnea a distilerie. În fine… a fost trimisă la un cabinet de medicina muncii şi evident că nimeni nu a lăsat-o să se reangajeze ca asistent social.

De unde avea doamna ideea că slujba de asistent social e ok pentru dânsa? A fost angajată pentru propria mamă, bolnavă de Alzhaimer. Evident, bătrâna era mai mult nesupravegheată şi un pericol pentru ea însăşi, având în vedere că boala era avansată. Iar soţul „doamnei” se împărţea între serviciu şi casă în aşa fel încât totul a fost bine până la urmă. Dar, între timp, bătrâna a decedat şi „prietena paharului” a trebuit să-şi caute de lucru.

Într-un final, au început să caute pile, au încercat să dea mită. Nu le-a ieşit şi mai că fac urât. Că fiecare are dreptul să muncească, nu? Ei bine, greşit. Nu i-a băgat nimeni alcoolul pe gât, aşa că nu ar trebui să ridice nimeni pretenţii. Şi dacă soţul a reuşit să o ajute şi să o acopere, astfel încât nu s-a întâmplat nimic grav, asta nu înseamnă că e ok şi că poate continua aşa. (Inconştienţă, nepăsare, retardare)

Cazul 2

Un pacient vrea o reţetă. Nimic mai normal, fiind o persoană cu o boală cronică. Dar… are şi nişte întrebări. „Dacă unui copil (nepotului) i-au apărut nişte bubiţe mici pe faţă după ce a luat un sirop de tuse e grav?”. Aici şi eu pot să dau un răspuns. Depinde la cât timp i-au apărut şi dacă mai sunt şi în altă parte, nu numai pe faţă. Numai că domnul nu ştia. Pentru că fiica, mama copilului, pe lângă că „nu avea timp” să vină personal cu pruncul, nici măcar nu l-a dezbrăcat, să vadă în ce stare îi e copilul.

I se explică bunicului (care nu era foarte în vârstă) ce ar trebui să spună acasă (se monitorizează copilul, se întrerupe tratamentul, etc) şi este rugat să-i transmită mamei ca măcar să sune medicul, dacă nu vine personal cu copilul. Ce credeţi că a înţeles bătrânul? Că ar trebui să continue tratamentul.

Până la urmă s-a rezolvat, dar… Există destui oameni care deşi nu ştiu despre ce e vorba nici nu ascultă ce li se spune. Şi sunt prea multe mame nepăsătoare şi rezistente la orice tentativă de educare. Sper să le fie bine. De fapt, nu. Sper să se trezească naibii odată şi să realizeze că au o responsabilitate uriaşă.