Abia acum am reuşit să-mi adun cât de cât gândurile şi cuvintele după acest revelion… Încă plutesc pe undeva printre nori şi lumea e mult mai frumoasă decât înainte. Dar îmi pot ordona gândurile🙂

În primul rând, nu am fost la vreo petrecere nebună, nici la vreun restaurant de fiţe. A fost mult mai bine şi mai frumos. Doar noi doi, acasă, cu ceva mâncare şi o sticlă de şampanie (şi aia luată pe ultima sută de metri).Atunci cum de a fost mai bine decât la ceva chef? Simplu. În primul rând, am stat cu persoana pe care o iubesc, iar asta întrece toate chefurile. În al doilea rând, am avut parte de o surpriză pe care o să o ţin minte toată viaţa.

Seara a început ok. Ne-am uitat la filme şi nu la televizor (în primul rând pentru că nu ne-am luat aşa o mobilă inutilă în casă, dar nici nu am fi avut ce să vedem interesant). Am mâncat ceva, am ascultat muzică. Asta până la 23:45. Când iubi a început să se agite. Între timp am pus şampania în pahare. Iar EL m-a rugat să-l las pe el să aducă paharele, că e plăcerea lui. Nimic deosebit până acum.

Şi a fost 23:59 şi câteva secunde. Atunci am primit paharul în mână. Şi mă uitam la pahar de parcă nu mai văzusem aşa ceva până atunci. Pentru că pe fundul paharului se odihnea INELUL. ACEL INEL. La 00:00 Vlad, sufletul meu pereche m-a cerut în căsătorie. Iar eu tremuram şi am început să plâng de emoţie şi de fericire. Abia am reuşit să scot un DA printre lacrimile care curgeau peste cel mai larg zâmbet posibil.

Nu era o surpriză că mă va cere cândva. Stabilisem şi data nunţii. Dar când l-am văzut – şi mai ales auzint rostind ACELE cuvinte… am fost copleşită. A fost un moment superb, şi e o dată pe care nu am cum să o uit vreodată. Sper să fiţi la fel de fericiţi!

PS: Mulţumim, mama, pentru tot. (Am primit cadou şi un site al nostru)