Tot aud peste tot despre idealul de frumuseţe (şi acum vorbesc despre normele oarecum impuse femeilor de societatea mirobolantă în care trăim). După normele acestea o femeie trebuie sa fie înaltă, foarte slabă, bronzată şi îmbrăcată ca pe catwalk.

Se impun nişte limite foarte restrânse, dar în acelaşi timp se promovează ideea că suntem unici şi unice. Numai mie mi se pare că astea se bat cap în cap? Cum naiba poţi spune că fiecare ar trebui să-şi exploreze şi exploateze propria frumuseţe şi personalitate dar în acelaşi timp să se încadreze şi în normele idioate create de societate, media şi creatorii de modă? Oricum, regulile se schimbă în funcţie de epocă şi de cum dictează X şi Y mare designer.

Începând din cele mai vechi timpuri şi până în urmă cu câteva zeci de ani, idealul era altul decât acum. Greutatea corporală mai mare şi formele pline erau considerate atractive, chiar sexy. De dorit era şi ca femeile sa fie cât mai albe, chiar palide. Formele pline erau considerate şi o declaraţie a statusului social. Femeile pline îşi permiteau să se întreţină. Iar dacă mai erau şi albe, înseamnă ca nu trebuiau să muncească pentru a trăi.

Acum câteva zeci de ani moda s-a schimbat radical. Normele au ajuns să fie cu totul altele: fete cât mai slabe (a se vedea modelul Twiggy), chiar şi bronzate. De la pielea albă s-a ajuns să se prefere bronzul. Acum, o femeie brozată era de dorit. Iar dacă era slabă însemna că va avea o carieră de succes în modelling sau televiziune sau orice îi punea corpul în valoare.

Apoi s-au căutat iar femeile cu forme, iar acum s-a ajuns iar ca o femeie extrem de slabă să fie considerată model de frumuseţe. De ce oare ne mai obosim să ţinem cont de toate regulile cretine dacă tot se schimbă de la o epocă la alta?