În ultimul post am promis o explicație pentru lipsa diacritcelor. După cum se vede, am rezolvat problema. Urmează și explicația promisă.

Începând de luni dimineața nu mă mai joc cu windows. Am trecut la ceva ce mi s-a părut mai prietenos: Ubuntu 11.04. Fără windows pe lângă. Doar acest Linux. Am renunțat și la desktop tot cam de atunci. A fost mai greu cu instalarea la început, pentru că pentru a lucra cu  linux e nevoie de ceva cunoștințe. Ceva mai seriose, vreau să spun. Dar învăț încet, încet.

Va fi mai greu să progresez până pe la finalul lunii noiembrie din cauza stivei de foi care așteaptă pe birou. Examenul de liceță urmat de rezidențiat nu e chiar o glumă. Dar am ceva de făcut, măcar.

Revenind la linux… Trebuia să citesc câte ceva să realizez cum pot schimba limba. E ușor, aproape la fel de ușor ca la windows. Dar până aseară nu aveam nici cea mai mică idee cum se face asta. Până când am vorbit cu un prieten de-al mamei, foarte bun în acest domeniu. Am primit câteva sfaturi foarte bune, mai ales pentru partea de documente. Rezolvasem problema numai pe jumătate. Soluția pentru partea de web nu era tocmai ce căutam eu, dar ar fi mers ca ultimă soluție.

Astăzi am citit ceva. Am deschis un link trimis de acest prieten și de acolo am ajuns la alt link. Chiar pe pagina oficială ubuntu. Totul era atât de clar și simplu… Dar ar fi trebuit să citesc mai înainte. Totuși, totul e ok acum. Să închei cu toată vorbăria: îmi place ubuntu. Mult!