Zilele trec atât de repede încât pare că zboară. Nunta pare că a fost acum un secol, iar licența și rezidenșiatul, cele mai importante examene de până acum, se apropie cu o viteză fulgerătoare.

Teancul de subiecte pare că nu se mai micșorează, oricât de repede aș încerca să citesc (și să înțeleg ceea ce citesc și să rețin în același timp)… Toate astea dau dureri de cap groaznice. Și de spate, din cauza statului pe scaun, la birou. Pentru că oricât de corectă ar fi poziția inițială pe scaun, la un moment dat tot trebuie să mă mișc, pentru că înțepenesc.

Iar despre motivație, ce să mai spun… Cu cât teancul rămâne aproximativ la fel, cu atât scade și ea. Exact invers de cât ar trebui. Sunt conștientă că în realitate teancul cu subiecte necitite scade, dar nu suficient de repede cât să nu intru în panică sau să nu mă stresez.

Dar nu renunț. Dacă nu reușesc să-mi găsesc motivația în interior, atunci încerc să o caut în exterior. Am găsit pe youtube un film, căutnd ceva muzică. Homeless to Harvard. De câte ori am făcut pauză astăzi m-am uitat la câte o parte din acest film. Foarte bun pentru momente în care forța interioară nu este atât de mare pe cât ne-am dori.

Când mai găsesc câte ceva, o să le pun aici, la P.S. Dacă vreți, bineânțeles.