De obicei sunt atentă la detalii. Chiar îmi place să observ micile gesturi, priviri, ticuri pe care le are cineva. Iar după ce am văzut „Lie to me” ce pot să mai spun? M-a făcut și mai curioasă în legătură cu ceea ce se ascunde în spatele fiecăriu gest, încerc să descifrez ceea ce vrea cineva să spună – dincolo de cuvinte. Aș vrea să pot citi oamenii la milimetru :))

Numai că nu despre asta voiam să povestesc la început. Pe cât de mult îmi place să cunosc o persoană (interiorul, ceea ce gândește, personalitatea), pe atât de mult nu mă interesează altele: ocupația părinților, venitul și altele asemănătoare. Tot ce mă interesează e ceea ce a făcut ca persoana respectivă să devină EA/EL. Îmi pasă de acele detalii care au ajutat la formarea personalității acelei persoane.

Și totuși… de-a lungul timpului, de fiecare dată când cunoșteam oameni noi, cineva se găsea să mă întrebe chestiile de mai sus. Și nu după o perioadă mai lungă de stat cu persoana respectivă, ci chiar și după o perioadă scurtă de stat cu noua cunoștință. De parcă atunci când întâlnești o persoană nouă începe chestionarul: numele și prenumele complet (inclusiv datele din buletin),  de unde vii (cu exactitate, de preferat adresa exactă), număr de telefon, adresă de mail, ocupația părinților, convingeri religioase, etc?

Toate acestea sunt importante numai în măsura în care se reflectă cumva în omul din fața mea, ca un tot unitar. Și aceste lucruri nu se pot afla de la început. E adevărat că un om e produsul tuturor factorilor care au acționat asupra lui. Dar nu poate fi definit prin aceștia. Poate că mă înșel eu și mediul din care vine un om e extrem de important, la fel și locul de muncă a părinților sau venitul acestora, sau diplomele din portofoliu. Poate, deși nu cred. E adevărat că o anumită edcuație e de preferat, dar lipsa ei nu înseamnă neapărat că persoana din fața noastră nu valorează nimic. Poate că dincolo de diplome câteodată nu este  nimic mai mult decât un creier gol, iar dincolo de un loc liber pe perete în alte cazuri găsim o persoană extrem de inteligentă, dar care nu a fost la locul potrivit la timpul potrivit, sau căreia viața i-a așezat în cale mai mulți bolovani.

Mai sunt importante detaliile de care vorbeam mai devreme? Da? Hai să fim serioși… Mi se pare un pic exagerat. Nu cred că locul în care a fost la școală o persoană, sau chiar școala unde a fost sau alte detalii asemenea mă ajută să cunosc foarte bine o persoană. Poate că e numai impresia mea, dar cred că cel mai bine pot cunoaște pe cineva, chiar și de la prima întâlnire, dacă sunt atentă la micile gesturi de care nu e conștient(ă), la ochi (în special unde se uită acea persoană când vorbește cu mine), expresia feței, ticurile omului din fața mea.

Așa că repet. De ce să-mi pese de așa-zisele detalii? Păreri?