Am un laptop cu personalitate. De când l-am cumpărat și până astăzi  am crezut că nu funcționează 2 dintre cele 3 porturi USB pe care le are. Așa că astăzi mi-am făcut timp și am mers să-l verific. Surpriza? În momentul în care un angajat de la eMag a introdus un stick în unul dintre porturile buclucașe. Mergea! La fel s-a întâmplat și cu un mouse…

De ce a fost o surpriză? Acasă nu a vrut. Deloc. Am încercat cu mai multe stick-uri, cu o tastatură… cu tot ce se putea conecta printr-un port USB. Nu a funcționat până la eMag. Acum e ok. Nu știu cum și de ce, dar așa e. Trebuie să mă împac cu ideea că am un laptop mai pretențios. Cred că seamănă un pic cu stăpâna. E altfel decât restul… un pic mai ciudat, mai sucit :)) Dar îmi place la nebunie tocmai pentru că e așa. Se simte că e al meu.

Numai că ăsta nu e singurul motiv pentru care pot spune că sunt norocoasă. A fost o vreme GROAZNICĂ din nou. A plouat foarte tare, încât canalizările nu au mai făcut față.  Iar eu a trebuit să car laptopul în cutia lui (făcută din carton). Dar a rezistat, contrar tuturor așteptărilor la dezastrul care a fost. După vreo oră de plimbare laptopul era uscat, deși cartonul era destul de ud. Dar mai e ceva…

Ce se poate întâmpla cu zidurile și fațada clădirilor dacă e prea multă umezeală și există crăpături destul de mari și adânci în tencuială? Ei bine, acea tencuială cade. Uneori în bucăți mari sau foarte mari. Suficient de mari pentru a provoca accidente. Și dacă se întâmplă ca o bucată de tencuială sau de zid să lovească un trecător, atunci cine e responsabil pentru ceea ce se întâmplă? Știe cineva?

Ceva asemănător s-a întâmplat astăzi. Numai că nu a fost nimeni lovit. Încercând să nu ne udăm prea tare în drum spre showroom-ul eMag mergeam pe lângă clădiri, pentru că acolo nu plouă. Sau dacă plouă, măcar nu e așa de rău. Sunt numai câțiva stropi. Mergeam în față și m-am întors spre Vlad pentru câteva secunde. Nu mai mult de 5. Și când să mai fac un pas s-a întâmplat minunea: o bucată de tencuială s-a desprind dintr-un balcon și a picat în fața noastră, la nu mai mult de 3 pași. Cele câteva secunde dedicate jumătății mele m-au salvat de la un accident urât.

Sunt norocoasă sau nu? Sper să fiu la fel de norocoasă și în septembrie și noiembrie anul ăsta… Țineți-mi pumnii.