Nu ultima din viața asta, pentru că vor mai exista concedii, zile libere și de acum încolo. Dar asta e ultima vară în care mai pot spune cuvântul „vacanță” și să însemne ce a însemnat și până acum, deși anul ăsta nu mai sunt la fel de liberă ca în alte veri (rezidențiatul vine cu o viteză uluitoare), dar e totuși o vacanță.

Vara asta are un gust dulce-amărui, de final însoțit de un nou început, un salt fără parașută în necunoscut. În toamna asta se îndeplinește ceva. Ceva pentru care am muncit și la care am visat până acum de când eram prea mică să știu exact ce înseamnă ceea ce vreau. Dar am ajuns până aici și acum sunt într-un moment în care pot să privesc în același timp spre trecut și spre viitor.

Trecutul îl știu deja, l-am trăit continuu până acum. Săptămâna viitoare chiar și aceste momente vor fi tot trecut. La un moment dat, tot viitorul va fi trecut și visele vor deveni niște amintiri frumoase la care ne vom gândi la petreceri, la reuniunile de familie, cu care ne vom înnebuni copiii și nepoții la un moment dat. Visele de acum vor deveni cărămizile construcției care se va numi viața noastră.

Viitorul, așa cum se prezintă în momentul de față, e plin de speranță, lumină și puțină teamă pentru cum se va desfășura totul. Câteodată parcă aș vrea să pot ști dinainte ce va fi, poate că astfel aș fi pregătită când se întâmplă ceva, fie bun sau rău. Iar altădată mă gândesc că poate e mai bine să nu știm chiar totul. Poate un pic de suspans face viața un pic mai palpitantă, o face să semene mai mult cu o aventură.

Aceasta e ultima vacanță după un an de școală. Promisiuni, speranțe și amintiri, toate își găsesc locul acum, în ultima vacanță.