Timp,
Încotro mergi?
Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?
Cum
Poți într-o zi
Să schimbi în oameni mari niște copii?

Vă mai amintiți filmul liceenii? Eram mică atunci când l-am văzut prima oară și nu înțelegeam mare lucru. Cum să treacă timpul prea repede după o anumită vârtă sau cum să te maturizezi repede? Pe atunci abia așteptam să cresc, „să fiu mare”. Nu credeam ce spuneau cei din jur, că e un timp pentru fiecare. Ce e ăla timp și mai ales cum adică e un timp pentru toate și pentru fiecare? Și de ce toată lumea se plânge că e prea puțin, când mie mi se părea absolut suficient?

Apoi am crescut. Puțin câte puțin, timpul a început să fie mai aspru și cu mine. Începusem să am responsabilități, trebuia să învăț, să merg la școală. Nu mai aveam toată ziua numai pentru mine. Trebuia să mă conformez unui program prelungit, impus de legi și societate. Și mai târziu impus chiar de mine, cu tot felul de activități extrașcolare opționale🙂 Încet, încet am început să le dau dreptate celor mari.

Trec zilele una după alta, într-un ritm amețitor… au devenit un fluviu uriaș, cu o viteză uimitoare, în loc de râul calm care păreau să fie acum câțiva ani. Timpul chiar o ia razna. Mai ales când am o tonă de lucruri de făcut. Dar… cum am aflat când eram mică, e un timp pentru tot și pentru toate. Trebuie doar să mă împac cu ideea că sunt numai 24 de ore într-o zi și o parte dintre ele trebuie să le „pierd” dormind. I will survive. Nu sunt nici prima și nici ultima care crește.

Și totuși, timpul rămâne un mister. Dorit de toți, fuge de noi. O noțiune pe cât de abstractă, pe atât de concret, totuși. Nu-l poți vedea, dar trece și ne conduce pe toți, fără deosebire.

Fie ca timpul să fie de partea voastră!

Cu drag, Măd