Sunt multe lucruri pe care le mâncăm și care chiar ne plac. Dar câţi dintre noi știu exact ceea ce cumpără și mai ales ce anume mănâncă în fiecare zi? Ştiu că atunci când vine vorba de alimentaţie ies scântei destul de des din cauza părerilor destul de împărțite. Dar sunt subiecte care trebuie abordate tocmai pentru că sunt incomode sau spinoase.

Da, alimentația… bla, bla, bla. E un subiect abordat destul de des dar totuși alimentația noastră este din ce în ce mai proastă, mai săracă în nutrienți. Știu că mâncarea e scumpă și că salariile sunt mici și, și, și… Știu. Și eu trăiesc în aceeași țară, nu am venituri uriașe și nici măcar nu pot spune că știu vreu loc de unde să iau lucruri la jumătate de preț și nici nu am descoperit vreo comoară. Dar îmi place să controlez eu ce anume mănânc. Și cu câteva trucuri simple se poate.

Jamie Oliver spunea că dacă nu recunoști ceva (ca aspect ori ca ingrediente), atunci nu ar trebui să mănânci. Total de acord cu asta. Mai ales că mai nou avem destule semipreparate peste tot, avem destule mese „instant” (doar adaugi apă, eventual mai și fierbi și gata). Să nu exagerăm, poate o dată la nu știu cât timp e ok să consumăm și așa ceva, dar în cantități mici. Dar… sunt persoane care nu mănâncă aproape niciodată mâncare cu adevărat gătită. Ce să mai spunem de legume, salate? Foarte multi consideră că „salata” dintr-un burger sau legumele din pizza sunt suficiente. Absolut greșit.

Se consumă foarte multă carne sub formă de salamuri, cârnați, tot felul de chestii pline de grăsime, aditivi și sare. Dar se evită carnea adevărată pentru că trebuie gătită. Și nu are același gust. Dar e mult mai sănătoasă și are mai mult potențial. Numai căutați oriunde vreți voi rețete cu carne. Găsiți o mulțime, pentru toate gusturile și buzunarele, rețete rapide sau care iau ceva mai mult timp pentru preparare… Puteți găsi câte ceva pentru fiecare, sincer.

Ce am observat că se mai caută pe la noi e brânza. Dar nu cașcaval sau telemea sau orice alt sortiment mai vreți voi, ci brânza topită sau tot felul de creme de brânză. Care e numai parțial brânză. Uitați-vă numai pe lista de ingrediente. E prea lungă pentru a putea susține că e ceva natural sau sănătos acolo. Are gust bun? Nu o să contrazic pe nimeni. Dar e sănătos? Deloc. Cel puțin nu produsele ieftine sau medii ca preț, pe care și le permit majoritatea românilor. Am o veste bună, totuși. Există o variantă pentru brânza topită sau cremele de brânză. Ca preț e cam la fel sau chiar mai ieftină decât unele variante de pe piață. Ca gust… mie mi se pare mai bună. Și puteți varia după cum vreți voi. E chiar simplu. Vedeți mai jos cum se face.

Se iau părți egale de brânză de vaci (ideală pentru că are puține grăsimi, e cremoasă și bună) și smântână sau iaurt. Are un gust mai bun cu smântână, totuși. Se mixează până obțineți o cremă. Puteți pune puțină sare (așa ține și mai mult un pic, și are și un alt gust). Puneți într-o caserolă care se închide foarte bine și păstrați la frigider. Rezistă 3-4-5 zile dacă aveți un frigider care răcește foarte bine. Puteți să mai adăugați verdețuri și ați obținut altceva. Sănătos, rapid, făcut acasă, prietenos cu buzunarul.

Și tot așa se găsesc o tonă de rețete. Vă puteți încadra într-un buget, mâncați mai sănătos și mai variat… Văd numai de câștigat de aici. Propun să fim mai atenți la ceea ce mâncă și să încercăm să-i ajutăm și pe cei din jurul nostru să fie mai sănătoși. Ce spuneți?

Cu drag, Măd