Am făcut astăzi o plimbare (a fost absolută nevoie, nu că aveam prea mult timp la îndemână) și am reușit să uit mp3 playerul acasă. Chiar nu era una din zilele în care să-mi doresc să merg prin oraș fără muzică. Nu aveam chef să aud zarva orașului, să aud certuri la telefon – știți și voi, chestiile obișnuite dintr-un oraș mare.

Pentru că eu uitasem playerul și pentru că nu m-am mai întors după el mi-am găsit ceva de făcut (chiar nu aveam chef de nimeni așa devreme). Am început să observ orice altceva în afară de oamenii din jur și acțiunile lor. Fiind încă dimineață când am ieșit aerul era proaspăt, răcoros. O plăcere. Plus că nu am întâlnit pe nimeni care să miroasă urât. Așa că m-am concentrat pe mirosurile din jur.

E incredibil cât de mult poate spune un anumit miros (plăcut sau nu) unei persoane, chiar dacă de cele mai multe ori nu transmit același lucru pentru fiecare. Pot să dea de veste dacă cineva se îngrijește sau nu, pot spune dacă o persoană e bolnavă sau pot declanșa amintiri pe care cineva nici nu credea că le are. Nu știu de ce dar pentru mine mirosurile (de preferat parfumuri) joacă un rol foarte important, mai ales când vine vorba de amitiri.

Am trecut astăzi pe lângă cineva. Nu știu dacă era bărbat sau femeie, nu mai știu nici măcar dacă era o singură persoană. Dar îmi aduc aminte perfect cum mirosea. Iar aerul de dimineață combinat cu acel parfum m-a purtat cu aproape 13 ani în urmă, într-un atelier de desen/ pictură. Exact la fel mirosea și acolo: fresh, vesel parcă. Era o atmosferă relaxată, caldă, perfectă parcă pentru creație.

Coincidență sau nu, amintirea e tot dintr-o toamnă, numai că era ceva mai târziu, prin octombrie, parcă. În ziua aceea trebuia să desenăm un peisaj, dar nimeni nu prea avea chef de asta. Era o toamnă atât de caldă și de frumoasă, iar razele soarelui se vedeau roșii printre frunzele unui arbore uriaș din curtea palatului copiilor. Iar mirosul acela al sălii… Parcă era un miros specific pentru fiecare anotimp și pentru fiecare stare de suflet. Sau poate așa mi-o amintesc eu.

Dacă nu aș fi mirosit acel parfum probabil că nu mi-aș fi amitit niciodată de acele momente. Dar mintea umană e capabilă să rețină multe. Parcă ar fi o bibliotecă uriașă, cu milioane de volume la vedere și încă multe altele, prea vechi sau prea prețioase pentru a fi văzute de toți, ascunse prin arhive tainice, ca niște comori neegalate. Și uneori ceva ne ajută să găsim câte o „cheie„ de la câte o astfel de „arhivă”.

Uneori creierul ascunde amintiri pentru a ne proteja, alteori numai le „arhivează” pentru a face loc altor informații. Dar sunt tot acolo, uneori sub straturi groase de praf, cu pânze de păianjen pe ele. Dar când scuturăm praful de pe acele amintiri le regăsim la fel de proaspete și vii ca și în ziua din care sunt desprinse. Ciudat, complicat, interesant mai e și creierul ăsta al nostru…

O amintire poate fi declanșată de orice. Astăzi, pentru a mea a fost suficient un parfum.

Cu drag, Măd