Scria Miruna zilele trecute despre o problemă dureroasă și de actualitate: greutatea semenilor noștri. Am mai spus și eu câte ceva pe tema asta și părea că subiectul nu prezintă prea mult interes. Oare de ce nu? Chiar așa de puțin contează sănătatea noastră și cea a copiilor noștri?

Sau trebuie să ne confruntăm cu problemele cu care se confruntă cei din SUA și să-l așteptăm pe Jamie Oliver să vină și să facă treaba pe care o putem face noi? A pornit o revoluție la el acasă, în Marea Britanie și acum și  în State. I se pun tot timpul piedici și totuși omul ăsta se zbate. Și pentru ce? Pentru a trezi la realitate niște oameni care preferă să se sinucidă mâncând, pentru a le salva copiii de la o viață chinuită.

Citiți despre el, vedeți care este situația și gândiți-vă serios la ceea ce înseamnă demersurile acestui OM. Vă spun că puteți să-l ajutați chiar și de aici, și un mod în care puteți să o faceți e semnând o petiție online. Nu durează decât câteva secunde, dar contează enorm. Vedeți principiile lui, rețetele pe care le gătește și veți constata că știe ce spune și ce face și că e bine intenționat. Problema e că omul ăsta duce o luptă pe care ar trebui să o ducem toți și o face cu prea puțini aliați.

Spuneam că putem să-l ajutăm pe Jamie. Și să ne ajutăm pe noi în același timp. Gândiți-vă la ceea ce ați cumpărat sau la ce urmează să cumpărați pentru voi și familia voastră. Gândiți-vă la ceea ce gătiți și cum anume. Știu, e mai simplu să iei semipreparate, durează mult mai puțin să le gătești iar uneori parcă au un gust mai bun. Poate că gustul e mai bun, dar sunt pline de aditivi, zahăr, sare, grăsimi. Toate acestea întrec cu mult limitele bunului simț… Prețul pe care îl plătim e prea mare numai pentru atât.

Începeți cu pași mici. Nu mai mâncați cartofi prăjiți la friptură. Sau măcar înlocuiți din când în când cartofii prăjiți sau piure cu ceva mai dietetic. Puteți doar să-i fierbeți și să le adăugați ceva condimente (dar nu din cele cu tone de sare sau zahăr… pe scurt fără condimente cărora li se face reclamă peste tot :)). Sau puteți să-i coaceți, dacă nu puteți trăi fără cartofi. Sau încercați o salată de crudități, că nu ucide. Sincer, e chiar bună.

Oameni buni, gătiți mai des acasă (dietetic, nu „tradițional”, evident) – s-ar putea chiar să vă ajute să vă consolidați familia pe lângă beneficiul evident pentru sănătatea voastră. Faceți alegeri deștepte pentru propria viață și pentru viitor. Nu spune nimeni să renunți definitiv și irevocabil la mâncărurile „nesănătoase”. Dar le puteți încerca doar de câteva ori pe an. E suficient cât să vă satisfaceți pofta.

Sau… puteți să vă continuați stilul de viață dar în cazul ăsta nu mai aveți dreptul să vă plângeți când descoperiți că aveți colesterolul mărit, sau că nu mai încăpeți pe ușă sau că nu puteți trăi fără insulină. În cazul ăsta e doar vina voastră și sunteți complet responsabili de ceea ce ați ajuns. Nu v-a pus nimeni să mâncați până când nu vă mai susține propriul schelet greutatea la care ați ajuns.

Să nu uităm nici de copiii acestor oameni… O susțin complet pe Miruna în ceea ce privește taxa pe obezitatea infantilă. Merg chair mai departe și susțin că dacă o femilie are un astfel de copil și refuză să ia măsuri, atunci ar trebui să se recugă la mai mult decât o simplă taxă. Ar trebui aplicate amenzi, ar trebui implicate autoritățile (bine, dacă am avea legi pentru așa ceva…) pentru că familia pune în pericol viața propriului copil. Dacă ai ales să crești un om, atunci e o responsbilitate și nu poți face tot ce vrei. Trebuie să te gândești înainte de toate la binele acelui pui de om, la viitorul lui.

Oameni buni, nu e o rușine să gătiți acasă și cu atât mai mult, nu e o rușine să știi să gătești – indiferent de sex. Băieți, dacă știți să gătiți nu veți fi considerați mai slabi sau papă lapte sau altceva. Dimpotrivă, aveți câteva puncte în plus față de cei cei care se consideră „bărbați adevărați” dar care știu numai să înjure, să fie agresivi, să-i desconsidere pe cei din jur. Ceva și pentru voi, fetelor. Nu e deloc rușine să spui că ai gătit ceva și ai făcut-o chiar bine. E doar ceva ce știți să faci și gata. Nu înseamnă nimic mai mult de atât.

Mie chiar îmi place să gătesc. E o pauză binemeritată de la învățat, sau felul în care pot să-i arăt soțului că îl iubesc. Sau, uneori, supapa de evacuare a nervilor adunați peste zi pe undeva. Tai, amestec, bat, fierb, coc. Și gata nervii. În plus, știu ce mănânc. Eu dețin controlul a ceea ce pun în farfurie, nu cine știe ce producător care nu vrea decât să-și vândă marfa și care se pliază pe cererea de pe piață.

Nu mâncarea în sine omoară, ci combinațiile pe care le face și cantitățile uriașe pe care le îngurgităm. Pentru că porțiile noastre sunt nu suficiente, ci mult prea mari. Și pentru asta plătim. Și plătesc și copiii care învață cum merge treaba de la vârste fragede. Aceștia vor învăța că nu e o problemă (uneori chiar sunt obligați) să mănânce mult și că dulciurile sunt un alt fel de mâncare, nu un desert ce trebuie mâncat cu moderație.

În sfârșit, pentru cei care spun că nu știu cum e să ai probleme cu greutetea: țeapă, că știu. Am mai spus-o cândva. Dar am luat măsuri. Nimeni nu ajunge la o greutate uriașă peste noapte. Kilogramele se acumulează încet și sigur. Iar dacă stai și te plângi nu rezolvi absolut nimic.

Cu drag, Măd