După evenimente și situații importante e bine să tragem niște concluzii nu? Așa că… O să mai spun asta pentru că îmi place cum sună: am terminat școala. Sunt și licențiată acum așa că sunt mai relaxată un pic față de acum una sau două luni. Și cum după război mulți viteji se arată acum fac și eu pe viteaza și trag niște concluzii după acest măreț pas din viața mea.

În primul rând constat că am un obicei deloc de lăudat. Când e nevoie mai mare să fiu în formă maximă eu o dau în bară. Dacă trebuie să fiu optimistă pe mine mă apucă pesimismul și deprimarea, dacă am un examen pentru care am învățat și ar trebui să-l iau fără probleme atunci mă apucă frica (dacă uit ceva sau dacă mă încurc?) și nu mai știu nici măcar cum mă cheamă, sau când trebuie să trag bilețele pentru un examen și sunt 100 de subiecte pe care le știu și 3-4 pe care nu le-am învățat, o să trag un subiect din cele 3-4… Lucruri din astea obișnuite, vă dați și voi seama.

Ceva de genul ăsta a fost și în prima zi la licență, la proba scrisă. Citisem materia, rezolvasem și grile de pe unde apucasem și teoretic știam destul de bine. Spun teoretic pentru că practic situația a fost un pic alta. Când am văzut grilele și eram nunai noi, față în față nu ne-am împrietenit atât de mult după cum ar fi trebuit. Ele (grilele adică :)) încercau să mă păcălească și eu mă uitam la ele de parcă nu văzusem niciodată ceva asemănător. Am trecut peste, dar nu am ieșit neșifonată din situația asta (am luat notă destul de mică, în traducere liberă).

A doua și a treia zi am recuperat mare parte din ce am pierdut prima zi. După prima probă am reușit să mă mobilizez și să recapitulez într-o după-amiază și trei sferturi de noapte cam toată materia pentru examenul practic. Și ce bine mi-a prins asta! A doua zi de examen, la proba practică, am mai încurcat câte o noțiune sau m-am gândit la ceva și am spus exact opusul a ceea ce gândeam, dar am scos-o onorabil la capăt.

Cât despre a treia și ultima zi, știți deja Zic că la final a fost destul de ok, dar totdeauna era loc și de mai bine și aproape totdeauna, când e uiți în urmă parcă e ceva ce ar fi putut fi făcut altfel și ar fi mers mai bine, nu-i așa? Dar cred că cel mai important acum e că s-a terminat totul și că mă pot concentra asupra următorului pas. Rezidențiat, here I come!

Cu drag, Măd (bineînțeles, Dr.)