Astăzi e prima zi de şcoala pentru studenţi. Am avut ceva de rezolvat prin oraş şi i-am văzut. Da, la ei mă refer, la boboci. Au venit micuții în Cluj! E adevărat că e prima zi pentru toţi, dar pentru ei e special. Totul este nou inclusiv orașul pentru unii dintre ei, nu știu exact la ce să se aștepte.

Pentru toți e ceva schimbat: orare noi, profesori noi, uneori și săli schimbate. Bobocii, în schimb, se chinuie să învețe orașul, se luptă sa găsească adrese sau săli de curs și în același timp caută fețe prietenoase sau chiar cunoscute. E mult mai ușor să începi și să fii ok cu ceva când ai prieteni aproape.

Așa arătau și astăzi: sfioși, dezorientați… mai că îmi aminteau de mine în anul 1. Aveau soarele în priviri și speranța în suflet. Mi-au plăcut și mi s-a făcut un pic dor de scoală. Undeva, într-un colț al ochiului mi-am oprit o lacrimă și le-am urat succes în gând. A început un nou an universitar, dar fără noi, cei ce tocmai am dat un examen de licență… Pentru prima dată după 18 ani de școală nu mă mai interesez de orare și profesori… Mult noroc tuturor, fie că sunteți la școală sau nu!

Cu drag, Măd